Angela Gheorghiu, sublimă la Viena! Soprana pare că a dat timpul înapoi, la brațul iubitului mai tânăr
Diva operei internaționale este o frumusețe și o voce fără vârstă, deși anul va schimba prefixul.

În anul în care va împlini rotunda vârstă de 60 de ani, Angela Gheorghiu continuă să ne uimească cu tinereţea sa. Mereu activă, mereu între două spectacole şi mereu între două avioane, soprana română reuşeşte să nu-şi arate nici vârsta, nici oboseala, afişând mereu un look impecabil, odihnit şi plin de energie.
Deşi programul său o poartă prin toată lumea, concertând de la un capăt al Globului la celălalt, Angela Gheorghiu reuşeşte să-şi menţină un tonus de invidiat şi să rămână deopotrivă elegantă, rafinată şi tonică. Poate că unul dintre secretele sale, pe lângă o genă dovedit bună, o alimentaţie echilibrată şi o un ritual de îngrijire care dă rezultate, este şi prezenţa constantă a partenerului său de viaţă, medicul stomatolog Mihai Ciortea. Mai tânăr cu 22 de ani decât ea, acesta o însoţeşte în lungul său periplu prin lume şi, chiar şi la ani buni de când s-au cunoscut, continuă să fie nedezlipiţi unul de celălalt, semn că iubirea n-are de-a face cu diferenţa de vârstă ori de mediu profesional.
Cei doi au fost surprinşi împreună şi la o serată care a celebrat performanţa femeilor, Gala Women in Economy 2025 organizată la Viena, unde a primit un premiu din partea CONAF (Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin condusă de Cristina Chiriac). Bucuria întâlnirii într-un asemenea cadru elegant a fost cu atât mai mare cu cât trofeul i-a fost înmânat de ambasadorul Emil Hurezeanu, iar la serata românească organizată pe tărâm austriac la Palais Ferstel au participat alte celebrităţi autohtone, precum artista Iana Novac, prezentatoarea de ştiri Teodora Tompea, care a făcut şi oficiile de gazdă, Andreea Raicu şi Virgil Ianţu.















Angela Gheorghiu a strălucit într-o ţinută princiară, în alb cu accente argintii şi din pene, o creaţie semnată Cătălin Botezatu. O rochie care a îmbinat clasicul cu modernul, capa de voal cu pliseurile şi albul - atât de îndrăgit de soprana noastră - cu strălucirea discretă a aplicaţiilor. Look-ul a fost completat de bijuteriile preţioase, clutch-ul şi pantofii argintii, care i-au dat un aer cu adevărat aristocrat.
FOTO: Facebook